22 Decembrie – 20 Ianuarie

Batranul Hermes arata sarmanului Dionis semnul zodiacal care se profila pe cer. Era iun animal terestru si acvatic, pe jumatate capra si pe jumatate delfin, care arata prin simbol trecerea de la animalul maritim la cel mamifer, prins de o stanca iesita din mare si tinandu-se strans de ea, dispretuind parca elementele naturii si impunandu-si vointa.

Dupa fabula, Capricornul este zeul Pan care, temandu-se de uriasul Typhon, s-a transformat in capra si a fost ridicat de Jupiter in randul celor 12 semne ale zodiacului. Uriasul Typhon a fost creat de Junons care a facut pamantul cu mana ei si l-a adus pe lume. A reaparut atunci cu o suta de capre, inconjurat de aburi, foc si fum, scotand niste urlete inspaimantatoare. Pruncii lui monstruosi au fost : Hydra de la Lerna si faimosul Sfinx. Acest ansamblu infernal ne da notiunea calcului, al placerii de viata, al inclinarii catre cercetari obscuresi pasionate pentru a dobandi cunostinte profunde, fiindca omul nu poate domina natura decat daca ii cunosti legile.

GENERALITATI

Semnul Capricornului este cel mai austral. Numai capul si coarnele caprei se gasesc în semnul respectiv, caci corpul se întinde peste 20 de grade din Varsatorul de apa. Doua constelatii principale procura acestui semn cele doua stele fixe, foarte însemnate si anume: Vega din Lyra si Altair din constelatia Vulturului.

E un semn de ambitie si de urcare sociala urmata de o cadere periodica, ritmica.

CARACTERISTICI

Influenteaza pe cei nascuti între 22 Decembrie - 20 Ianuarie.

O capra neagra, singuratica, urca un munte plesuv; urcusul e greu si ea cauta cu multa bagare de seama un locusor pe care sa-si sprijine piciorul pentru a se avânta în urcus, îl gaseste si cu multa prudenta îl încearca, îl constata ca e ferm sub greutatea ei si porneste mereu din urcus în urcus. La un moment dat aluneca, cade, îsi zdreleste genunchii, dar îsi revine imediat în fire si porneste din nou la drum. A ajuns sus, însa nu pe piscul muntelui. Nu-i multumita, caci culmea muntelui care-si da mâna cu norii Cerului, este telul ei. Se opreste un pic, rasufla, i se face foame, dar rabda si când nu mai poate rabda se multumeste cu câteva fire de iarba arsa.

O ia din nou la drum si în sfârsit, dupa cazne de neînchipuit, ajunge pe culmea muntelui plesuv, de unde, cu o privire roata, îmbratiseaza tot orizontul si abisul fara fund al vailor negre.

Nu e multumita, caci ar vrea sa mearga mai sus, dar n-are unde; atunci cata deznadajduita spre Cer. Pare ca într-acolo ar dori sa mearga.

Ambitie, perseverenta, prudenta, sobrietate.

O albina harnica, dupa ce si-a facut fagurul, zboara din floare în floare ca sa transforme pretiosul nectar în mierea cea dulce. Când ajunge la fagure, o mâna barbara I-a zdrobit. Albinele toate din jur tin un sfat si dupa o scurta vorba pornesc din nou la drum ca sa reînceapa munca si sa refaca fagurele ravasit.

Activitate neobosita si continua.

Ca semn de pamânt cardinal, el este activ, industrios, lacom de câstig, foarte staruitor, ambitios si destoinic în cel mai înalt grad pentru a ajunge perfectiunea materiala. Ca si o mantie de zapada care acopera pamântul, Capricornul îsi învaluie obiectul cu dorintele lui, se îndoaie si se adapteaza oricarei împrejurari, numai ca sa-si câstige scopul. Strânge în jurul lui toate elementele de care se va servi, întâi sa curete terenul si apoi sa se organizeze. Rigiditatea si severitatea în metoda, fiindca este un semn feminin, diplomatia este partea lui, iar forta un ultim mijloc, adeseori ocolit. Capra este pe atât simbolul cât si caracteristica ce se aplica Capricornului. Animalul respectiv se catara pe munte din etapa în etapa. Prototipul sau uman lucreaza la fel; ambitia îl face sa pretuiasca ridicarea, pozitia sociala si averea în viata. Printre celelalte semne de pamânt, Taurul este semn fix si reprezinta banul. Fecioara reprezinta munca subalterna, însa Capricornul cata mai sus catre culmi de unde poate conduce si scoate beneficii. El are facultatea de a folosi tot ce îi iese la îndemâna, prin mijloace conventionale, calite prin experienta proprie.

Rareori el va fi un imaginativ sau un original, însa te poti bizui pe dânsul ca sa scoata maximum de beneficiu din minimul de mijloace.

Ca si capra se hraneste cu te miri ce si mai nimic, tot asa si omul respectiv este econom, cumpatat, putând trai în conditiile în care altul ar muri sau ar suferi cumplit. Timid în aspiratiile catre situatiile înalte, Capricornul nu se simte bine într-o pozitie subalterna, în care trebuie sa asculte de altul, dar el ascunde cu îngrijire ambitiile, de frica sa nu se compromita, dându-se pe fata. Prin reflex, devine adesea melancolic, pesimist, iritabil si cu grija mare de viitorul sau. Ca si capra care nimiceste obstacolele, care se lupta cu coarnele si la sfârsit triumfa, tot astfel si nativul este staruitor, îndura, iar adeseori este agresiv. În clipele lui bune si prin contrast, când este usurat de sarcina responsabilitatilor asumate, el cade pe gânduri, e calm, ca si cum ar fi timid si rezervat. Aceasta trasatura a caracterului, dispare în framântarea ambitiilor si în efortul ascensiunii. Verbule semnului sunt a folosi si a organiza.

El este atât de ambitios, încât nu îngaduie nimanui sa-i ia înainte; din acest punct de vedere poate fi mânat catre gelozie si neîncredere, suspectând pe toata lumea. Nu uita niciodata ofensa chiar daca nu se razbuna. Are o putere de neînchipuit pentru cercetarea amanuntului. Prin analogie simbolica, putem spune ca acest semn reprezinta o acumulare a energiei, gata sa se manifeste primavara. Dupa aceasta imagine, Capricornul este profund meditativ si puterea atenta este mare, reflectând în chip si fel ansamblul unei creatii în pragul unei manifestari. De aceea, se atribuie acestui semn însusiri de economie, de organizare, de apropiere si de prevedere. Toate aceste calitati sunt neaparat trebuincioase unei activitati de lunga durata, ce conduc la savârsirea unei opere. Capricornul, prin firea lui, constient de valoarea sa, este un singuratic, atasându-se foarte greu. Când însa acorda afectiunea sa cuiva, o acorda definitiv si fara rezerva. E cel mai bun prieten care poate fi, dar si cel mai neîmpacat dusman. Sub aparenta rezervata si glaciala se ascunde, ca si în sânul pamântului acoperit de zapada în asteptarea freamatului primaverii, o rara sensibilitate. Are o mare sfiala în manifestare si o retinere întotdeauna aristocratica în gesturile pe care le face. Aceasta sensibilitate devine un adevarat defect atunci când ea este jignita, fiindca în loc de reactiunea în afara, la tipul capricornian, care este un tip concentrat si involutiv, reactiunea se produce înauntru. Ea este dureroasa si face ca nativul sa se izoleze si mai mult de elementul exterior care l-a jignit. De aici, un mare pret pe care îl pune pe micile atentiuni care îl coplesesc cu valoarea lor morala. Lumea proprie de gânduri pe care si-o faureste, îl poarta întotdeauna catre partea sumbra a existentei, catre ideea neagra. De aici, foarte adesea toti acesti nativi au o aprehensiune a mizeriei care nu exista decât în închipuirea lor, fara sa se traduca în fapt niciodata. Si, iarasi alt exces propriu lor, strategi fara pereche, în stare de a vedea printr-o simpla privire slabiciunea adversarului si a astepta cu rabdare momentul atacului; o tendinta de a se lupta exagerând lucruri si situati!, cu propria lor naluca.

În general, mai putem spune ca nativii Capricornului îsi propun sa-si realizeze scopurile, cu un zel asa de mare încât Ie ramâne foarte putin loc pentru viata lor privata, ceea ce ar explica numarul considerabil de neîntelegeri familiale, izolari de camin si chiar divorturi. Acestea sunt în general proprietatile Soarelui în semnul nostru.

DESTIN

Viata plina de framântari si de cumpene. Dusmania si invidia te urmaresc la tot pasul, constituind cauza caderilor ritmice din situatiile sociale dobândite. Singura solutie pentru nativ este de a evolua pe un plan întotdeauna inferior meritelor sale, unde nu va avea nesansa sa fie luat la ochi si hulit.

Daca nativul se va deda unor cercetari stiintifice, de natura profunda, are toate sansele sa fie apreciat.

De altfel caderile pe care le sufera nu vor face decât sa-l ambitioneze si mai tare si sa-l determine a-si crea un nou drum.

Cariera lor va oferi o vie mirare tuturor acelora care îi cunosc. Daca semnul este malefic, toata ambitia saturniana a Capricornului se va orienta catre acte scelerate, sadism, anarhism.

În general, sansa vine cu vârsta si adeseori satisfactia melancolica de a avea o stare buna, atunci când îti face numai o mediocra bucurie sau îti da o satisfactie când nu mai este actuala.

Viata intima e plina de deceptii. Puterea de emisiuni a influxului pe care îl are imprimat din nastere nativul din Capricorn, este grozava si de natura, fie a produce un fenomen de vampirism, proiectat asupra tuturor celor ce-l înconjoara, sau cel putin a stânjeni dispozitia celui de aproape.

BOLI

Nativul din Capricorn apartine temperamentului limfatico-nervos, cu usoara predominare a glandei tiroide, care da un efort continuu. La el însa joaca rol centrul necunoscut al inhibitiei, care-i acorda o frâna în elementul de a-si exterioriza ceea ce simte, însa care-i pricinuieste o mare stare de epuizare dupa sfortarea facuta.

Din cauza influxului de natura concentrata a planetei Saturn, care îsi are domiciliul în acest semn, nativii vor avea predispozitii la boli care se produc prin acumulari de saruri, sau urati. Vom avea deci manifestari artritice la genunchi, la umeri, boli de piele pe baza artritica, precum: urticarie, eczema.

Copiii vor fi slabuti în prima parte a vietii, însa sanatatea se va îmbunatati odata cu vârsta. Tendinta de longevitate.

CALENDAR TEBAIC

Primul decan: 22 Decembrie – 31 Decembrie

Fire: egoismul capricornian este temperat de un sentiment profund al datoriei; sentimentul religios al milei va stapani prea mare iubire de sine. Cu toate acestea, egoismul va domina, va fi nemilos cu acela care ii iese indrum, pe care il va zdrobi. Va cauta insa sa isi rascumpere pacatul facand opere de binefacere, anonime. Reusita materiala aproape sigura.

22 Decembrie: prudenta excesiva, care, adeseori, paralizeaza initiativa; reustia pe un plan care nu ii acorda maretia. 

23 Decembrie: fire melancolica; neintelegeri si deceptii in dragoste. 

24 Decembrie: mare dar de disimulare; piedici din partea parintilor sau rezultand din mosteniri.

25 Decembrie: simt al datoriei; fire dreapta, succes in intreprinderi austere si serioase.

26 Decembrie: fidelitate, loialitate; cariera reusita, cu conditia sa fie modesta.

27 Decembrie: fire care ezita, parand suspecta, viata agitata si penibila.

28 Decembrie: fire serioasa, lipsita de farmecul de a atrage; nici un sprijin din afara. 

29 Decembrie: sever fata de tine insuti, niciodata satisfacut de ceea ce faci; risc de a fi despuiat de un altul.

30 Decembrie: lipsa de judeccatta, nereusita in ceea ce incerci, izbanda aiurea.

31 Decembrie: incapatanare periodica neinteleasa, reusita mediocra prin ajutorul femeilor.

Al doilea decan: 1 Ianuarie – 10 Ianuarie

Fire: temperamentul devine exaltat, agresivitatea se adauga tenacitatii egoiste; dorinta de a parveni cu orice pret, violenta, cruzime, tendinta de a trece peste oricine si orice. 

Destinul: este amenintator, risc de moarte violenta.

1 Ianuarie: viata rau condusa. 

2 Ianuarie: fire pornita, exaltata, tel rar atins. 

3 Ianuarie: entuziasm efemer, plictiseala, schimbari de situatie. 

4 Ianuarie: temperament violent, furii zgomotoase, reusita, posibile accidente fizice. 

5 Ianuarie: mare stapanire de sine; viata intristata prin faptele copiilor. 

6 Ianuarie: indrazneala; succese banesti. 

7 Ianuarie: ascendent asupra multimilor sau asupra unui grup mic de oameni. 

8 Ianuarie: fire tafnoasa; viata fara prieteni si fara bucurii.

9 Ianuarie: energie cruda,nemiloasa dar scrupuloasa, reusita solida.

10 Ianuarie: alternative in sanse si nesanse, cruzime josnica. 

Al treilea decan: 11 Ianuarie – 20 Ianuarie

Fire: acest decan aduce o nota sclipitoare, o mandrie in tenacitatea semnului, un brio si chiar o eleganta in lupta pentru existenta. 

Destin: se prezinta mai viu, atat in succes cat si in insucces. Capata un relief pe plan social.

11 Ianuarie: rupturi numeroase in afectiuni si asociatii.

12 Ianuarie: ingeniozitate, simt al publicitatii bine condusa; sansa sigura; succes.

13 Ianuarie: aptitudini pentru invntii de ordin practic; sansa de a folosi in mod rodnic inventiile. 

14 Ianuarie: pasiune pentru stiintele speculative; succes daca perseverezi. 

15 Ianuarie: gust de marire, de lux; prieteni putini, bani putini.

16 Ianuarie: iritabilitate vanitoasa; succes modest sau in intreprinderi agricole.

17 Ianuarie: utopii, viata plina de deceptii, nativul urmareste chimera. 

18 Ianuarie: conditii de existenta nesigure, entuziasm nereflectat, repede abatut. 

19 Ianuarie: temperaament pasionat; reusita materiala compromisa printr-o conduita usuratica. 

20 Ianuarie: viata este stabilita printr-o indoiala gen filosofie. Sansa reala care necesita efort.