Semn Cal

Numarul de ordine: 7
Numele chinezesc: MA
Orele dominante: 11 – 13
Directia semnului: S
Anotimpul: VARA
Luna: IUNIE
Semnul clasic:GEMENII
Elementul fix: FOCUL
Ramura: ( + )

a. COPILUL CAL

E un copil iute, sprinten, galagios si schimbator. Atat el, cat si ea vor iubi cu ardoare viata si vor fi dinamici si optimisti. Va invata foarte usor orice lucru si vrea sa faca totul repede. Multi tineri se nasc stangaci. Daca va fi dat la o parte, va avea tendinta sa devina obraznic si foarte hotarat, insa nu este deloc un copil care plange usor. Va fi un mic poznas care va iubi cadrul din jurul lui si caruia trebuie sa ii asigurati independenta, libertatea deplina de miscare, altfel si le va lua singur. Chiar daca se va duce peste tot prin imprejurimi si va putea sa faca tot felul de jocuri mai dure, el mereu va gasi drumul spre casa la ora mesei. Va fi stapanit de un spirit neobosit al cautarii si tot timpul o sa vrea sa fie ocupat cu ceva. Va merge si va vorbi devreme iar daca parintii vor incerca sa il disciplineze prea mult ii va condamna. Este iubitor si isi arata sentimentele dar nu suporta prea mult alintarile sau rasfatul. Daca veti incerca sa il fortati cu reguli sau pretentii, va va parasi. Plin de bucurie si vesel, acest curajos va lua toate lucrurile sub imboldul momentului. Copilul Cal va fi foarte bine educat pentru a putea sa invete sa isi stapaneasca temperamentul aprig si caile foarte furtunoase. Considerandu-se centrul universului, realistul Cal se va supune si adapta daca vede ca nu exista alte cale de mijloc. Nu este nici o indoiala ca acest mic aventurier va intra in multe situatii jenante, dar se va descurca singur. Poate iesi singur din situatiile primejdioase. Chiar daca nu cauta intentionat probleme, nu se va speria foarte usor si isi va rezolva singur disputele. Calul e o fire fermecatoare si plina de culoare si va fi fala si emblema oricarei familii.

b. PERSONALITATEA MATURULUI

Este o persoana placuta, indemanatica, isteata si populara. Arata mai mult o atractie sexuala deosebita, decat o fizionomie exceptionala. Este un tip inzestrat cu o atractie blanda si umana, adevarata, percepe foarte repede si e vorbaret. Datorita firei sale neconstante poate deveni impetuos, nechibzuit si indaratnic. Surprinzatorul Cal pe cat de repede se indragosteste, la fel de repede ii trece. Deseori ii va parasi devreme pe parinti, de tanar. Daca nu va face asta, atunci firea sa independenta il va impulsiona sa isi cultive talentul intr-o cariera, de timpuriu. E un aventurier curajos ce se evidentiaza printr-o minte iute si capacitatea de a-si administra banii. Este dinamic, sprinten, sigur de el, impulsiv si un pic cam dur, ii place foarte mult sa se imbrace, partial in culori stralucitoare si cu croiele deosebite, cateodata la limita stridentului. Ii plac exercitiile fizice si mentale. Poate fi observat datorita mersului sau iute si gratios, reflexelor sale rapide si felul ager de a vorbi. Raspunsurile sale sunt foarte rapide si se decide imediat. Are o minte agera, ce lucreaza cu o viteza formidabila si, desi uneori este schimbator si putin tenace, in mod sigur va fi maleabil. In fapt, el este un neconformist.
Deseori este un tip play-boy sau play-girl, remarcandu-se printre celelalte semne. Ii plac locurile cu multa actiune, demonstratii si adora muzica. Este o persoana voioasa careia ii plac complimentele; atat sa le faca, cat si sa le primeasca. Atat in dragoste, cat si in afaceri este abil si inventiv. Suplul si agerul Cal estimeaza cu precizie orice situatie si are aptitudinea de a conduce atat oamenii cat si evenimentele. Poate fi indaratnic si impulsiv. Va avea o fire exploziva dar va uita repede iesirile sale. Insa, unii nu considera ca este amuzant si nu vor uita la fel de repede. Deseori, partile acestea negative vor face sa isi piarda respectul si increderea celorlalti. Tinde sa jigneasca oamenii iar daca acestia nu lucreaza la fel de repede sau productiv ca el, va fi nefericit. El cere foarte mult, dar poate sa renunte la cateva, in special daca acestea sunt legate de libertate, lucrul cel mai important pentru el. Atunci cand vrea sa isi indeplineasca capriciile si mofturile poate fi egoist si copilaros. Deseori este indulgent, neatent si preocupat sa sara la concluzii.
Intotdeauna va dori ca lucrurile sa fie facute dupa exemplul sau. Fiind egocentric, ii place ca familia si anturajul sa se invarteasca in jurul sau. Are o foarte mare putere de convingere, si astfel ii va face pe ceilalti sa urmeze drumul gandirii sale. Ca prin magie, tipul acesta tenace, odata ce a facut vraja asupra dumneavoastra, va poate vorbi despre orice. El reprezinta reclama insasi a unei personalitati extraordinare. Pentru a putea intelege pe deplin un Cal, trebuie sa stiti ca el crede doar in "viata, libertate si fericire". Daca va dedicati si dumneavoastra acestor idealuri, el nu va va sta in cale. Nu are o personalitate geloasa, banuitoare sau posesiva. El poate deveni violent doar atunci cand ,dupa ce a incercat toate optiunile, isi greseste drumul. Rareori, egoismul sau se rasfrange asupra partii materiale sau financiare a vietii sale. Este foarte egoist cu timpul sau, cu atasamentul si ingrijorarea fata de altii, cu ingaduinta de a-si schimba drumul pentru a urma un grup. Nu vrea neaparat sa fie respectuos sau indaratnic. Doar ca nu poate astepta ca sa il ajunga din urma altcineva si sa ii egaleze fie rapiditatea in gandire, fie indemanarea intr-o activitate fizica. Din cauza asta, in timp ce este un performer extraordinar, este si un profesor neimportant.
Instabilitatea lui reiese din numarul mare de stari sufletesti schimbatoare. Observa particularitati ce pot scapa oricui si , ca rezultat, isi modifica modul de abordare. Mai pe scurt, el se lasa manipulat de simtul lucrurilor, prezent la el aproape in exclusivitate. Nu ii cereti sa va explice presupunerile si concluziile sale aproape nefiresti, caci nu va putea. Are un potential extraordinar de a improviza in timpul jocului. Adeseori va juca mai multe jocuri in acelasi timp, dar va fi mai mult decat in stare sa le stapaneasca,. Imediat cum a luat o decizie rapida o va transpune in realitate. Va fi ori implicat in foarte multe lucruri deodata ori intins pe spate atunci cand o sa fie foarte obosit.
Este tipul care se relaxeaza cel mai greu dintre toate semnele, poate suferi de insomnie. In general, are ore de pauza. Nu poate face fata unui program facut de altcineva si nu respecta regulile sau procedurile standard. Daca are o idee care il macina va lucra in afara programului, fara sa se odihneasca sau sa manance. Dupa, daca situatie devine mai calma la birou, nu isi va lua o zi libera pentru a se relaxa ci va opta pentru ceva care sa ii evidentieze priceperea. Va inventa abordari noi active, va rezolva probleme enigmistice, se gandeste si crede in idei mari de progres. Tipul Cal, atunci cand lucreaza, are nevoie sa fie liber pentru a-si arata calitatile valoroase, are nevoie de varietate, puteti sa il trimiteti in misiuni imposibile. Tot timpul trebuie sa aiba de ocupatie. Daca ceea ce face nu se ridica la nivelul capacitatilor sale atunci performantele sale vor scadea. Intr-o discutie cu el e bine sa incercati sa il egalati, ca altfel veti pierde si acea putina atentie pe care s-a straduit sa v-o acorde. Oricare ar fi raspunsul dumneavoastra, da sau nu, ar fi mai bine sa il ziceti direct, fara retineri deoarece el poate sa isi faca alte planuri sau sa isi aleaga alt drum, diferit, daca intampina opozitie. Obligandu-l sa faca ceea nu vrea nu veti reusi decat sa faceti sa iasa la suprafata toata rautatea de care e in stare. Nu va fi deranjat de sinceritatea dumneavoastra ci va aprecia faptul ca nu il faceti sa isi piarda timpul. Nu ar fi corect sa ii cereti unui Cal sa nu isi exteorizeze sentimentele sau sa se constranga singur in mod excesiv. El are nevoie sa se exprime. In momentul in care e fortat sa isi ascunda emotiile, dintr-un tip linistit devine unul revoltat, dur. Pe el, lucrurile in ceata sau nehotarate si regulile prea limitate il doboara.
Poate fi o persoana cu un suflet schimbator. Pentru el, daca nu este cu persoana pe care o iubeste nu inseamna ca nu o poate iubi pe cea cu care traieste. In incercarile sale amoroase va exista o doza de nedreptate. Nu ii plac si nici nu il incurajeaza cele lungi sau cele cu multe incurcaturi. El stie foarte bine pe care parte a feliei e mierea si untul. Doar daca isi va dori, poate sa se lase prins de o obligatie. E inconjurat de multi prieteni si numarul lor cresc zilnic. Dar incearca sa nu se ataseze prea mult de vreunul dintre ei. Pentru dumneavoastra poate fi foarte importanta prezenta lui dar in momentul in care simte ca nu mai e el in centrul admiratiei va pleca imediat. Dupa, daca ii promiteti ca il veti asculta din nou, se va intoarce fericit, reluand totul de unde a ramas, de parca nu ar fi fost plecat niciodata. Isi va pierde repede interesul fiind prea iute ca sa se obisnuiasca si cu o viteza de realizare ametitoare. Nu poate sta prea mult timp in acelasi loc. El nu va va sparge usa, precum Dragonul. Va va lasa datele lui si va va zice in alta zi cand ati putea sa il ascultati. Calul isi va modifica imediat drumul, atunci cand vantul schimbarilor bate. E posibil ca el sa nu arate prea multa siguranta si stabilitate in timp dar nu se stie cand poate hotara negocieri esalonate pe o perioada mai lunga de timp. El are o minte foarte organizata, precum un joc de cuburi ordonat. Cand va gasi o piesa necesara, el o va folosi.
Precum Tigrul, prietenul sau cel mai bun, Calul a vazut ceva fete dragute in tineretea sa. Dar degeaba incercati sa ii amintiti de greselile sale din trecut, nu ii place sa faceti asta. Se va cai si isi va recunoaste greselile, va ridica din umeri si va zice ca fac parte din experienta. Nu va reusi sa le cucereasca pe toate si promite ca data urmatoare sa fie mai atent.
Femeia Cal este foarte curajoasa. Dibace si isteata, poate fi o vorbareata fara pauza, un conducator auto de formula 1 sau o capioana de tenis. Ea poate face multe lucruri in acelasi timp. Atunci cand face ceva isi iroseste foarte usor energiile, incat pentru ceilalti ar parea o munca istovitoare. Ai impresia cateodata ca ea este intr-o competitie cu ea insasi. Nimeni din jur nu poate atat de mult si de repede.
Fetele Cal dau impresia ca sunt dulci precum o inghetata si de obicei au un miros proaspat ca de levanda, dar sub toate acestea se ascunde o minte agera care le egaleaza iuteala trupului. Ea poate fi o roscata sau o bruneta-castanie simpatica care isi va arunca parul cu dispret, dar nu isi va pierde niciodata talentul de a estima corect lucrurile. Prieteni isi face foarte repede si isi strabate drumul romantic la fel de repede, ca si aventurile sale. Acasa este practica, fiind locul unde isi poate improspata fortele si poate analiza corect situatia in care se afla. Insa nu va sta intr-un singur loc, tot timpul va face altceva. Ei ii plac verdeata, prospetimea, luminile si sunetele din jurul ei. Poate sa isi incarce bateriile in multe feluri. Fosnetul arborilor, suieratul oceanului, minunea padurilor, splendoarea muntilor ii vor rascoli toate nevoia de aventura. Daca pleaca nu trebui sa credeti ca este necomunicativa, necredincioasa sau nesociabila. Asta e felul ei de a fi, este in natura ei sa raspunda la astfel de imbolduri. Daca tineti la ea si vreti sa ramaneti cu ea, nu o inchideti in casa.
Cei sub semnul Calului vor aduna bogatie, dar nu si siguranta. Dar nici nu prea le pasa de siguranta lor. Au tendinta de a exagera, de a spune pe langa o calomnie si o minciuna cusuta cu ata alba, acestea fiind, in ochii lor, doar rezultatul imaginatiei lor bogate si nu greseli. Daca va trebui sa conduca ceva va trece la fapte imediat, inainte sa puteti sa ii dati vreun sfat, timiditatea nefacand parte din caracterul lor. Orientalii considera ca oricat ar fi de vijelios, dezlantuit Calul cu pasiunile sale, ele trebuiesc inmultite daca el sau ea sunt nascunti in anul Calului de Foc (ultimul a fost in 1966, urmatorul e in 2026). Pe vremuri, atunci cand femeile libertine isi manifestau nemultumirea prin impotriviri mari la maritat, daca o fata se nastea in acel an era un eveniment nefericit.
Se spune ca un Cal de Foc nimiceste totul in calea sa si pe oriunde merge imprastie paguba si prapad. Multe femei Cal de Foc, datorita caracterului pasional, au distrus viata unui om linistit. Barbatul Cal de Foc nu este considerat chiar asa de rau. El poate fi doar deosebit, remarcabil, norocos si poate fi creditat atat cu fapte renumite, cat si cu cele josnice. Precum Dragonul si Tigrul, Calul este considerat ca cel mai puternic semn masculin. Insa, de norocul si celebritatea Calului, familia o sa se bucure foarte rar, mai ales ca el paraseste casa parinteasca devreme. Binevoitorul si veselul Cal este foarte prudent la pericolele dragostei. In viata daca va urmari doar dragostea cu orice pret, poate foarte usor sa piarda totul. Drept urmare, poate avea numeroase afaceri terminate in mod nefericit sau chiar mai multe mariaje si divorturi.
Cel nascut iarna va avea o viata mai putin buna decat cel nascut vara. Cea mai buna perioada din viata lui, va fi la mijlocul varstei, in cea de-a doua parte a vietii, atunci cand va fi destul de copt la minte pentru a se inhama la caruta responsabilitatilor. Pentru el, cei mai buni parteneri vor fi Tigrul si Cainele, impreuna cu Oaia.

c. CALUL DE METAL

1510 – 1570 – 1630 – 1690 – 1750 – 1810 – 1870 - 1930 – 1990 – 2050

Este o persoana iubita de toti dar nesupusa. Curajos, mandru si demonstrativ, va fi un tip incantator. Iubeste foarte mult si are o atractie speciala pentru sexul opus. Este inzestrat cu o minte productiva si o intuitie fina, daca este activ, pozitiv poate fi foarte rodnic. Daca vrei sa te tii dupa el, nu iti va fi usor deoarece pare ca e peste tot in acelasi timp. Nu o sa ramana niciodata prea mult timp in afara unei actiuni deoarece e dotat cu o mare putere de recuperare. Tot timpul el cauta sa urce inaltimi de neatins si excitante. Este cel mai egocentric si indaratnic Cal. E posibil sa fie faimosul curent navalnic cu multe idei deosebite dar care nu le va putea administra bine. Poate deveni absurd, inconstient daca ceea ce face nu il satisaface, nu il stimuleaza. Daca simte ca cineva il priveste peste umar nu va putea lucra. Simte tot timpul nevoia de a experimenta ceva nou si provocari. Daca nu va fi pozitiv, va avea obligatoriu nevoie de libertate si va putea sa rateze orice implicare personala mai serioasa, de frica sa nu isi piarda din libertate sau timp.

Personalitati: Neil Armstrong, Lordul Snow-Dou, Ion Iliescu

d. CALUL DE APA

1462 – 1522 – 1582 – 1642 – 1702 – 1762 – 1822 – 1942 – 2002

O persoana dichisita, placuta, cu un foarte bun spirit de afaceri, dar foarte preocupat de propria evolutie si confort. Se adateaza foarte repede la schimbari si e capabil de rearanjari complete intr-o clipa. Acest ratacitor poate fi cel mai neobosit dintre Cai. Iubeste sporturile si excursiile si nu va lasa sa creasca sub picioarele sale niciun petic de iarba. Poate sa aiba obiceiul de a se razgandi adesea si , fara sa dea veeo explicatie, sa dea un curs total diferit unei actiuni. Cateodata, faptele si gandirea sa sunt dirijate catre iesiri sporadice ale unor fapte nervoase dar inspirate. Va avea un foarte bun simt al umorului iar stunci cand vrea sa fie, poate fi foarte amuzant. Este foarte voios, discuta orice subiect cu oricine. Daca este negativ devine schimbator, mofturos si poate sa arate o lamentabila stare de npasare fata de ceilalti. Ar trebui sa isi faca planuri pe termen mai lung si pe o scara mai larga si sa devina mai stabil si afectuos.

Personalitati: F.D. Roosevelt, Ulysses S. Grant, Barbara Streisand, Paul Mc Cartney, Raquel Welsh

e. CALUL DE LEMN

1474 – 1534 – 1594 – 1654 – 1714 – 1774 – 1834 – 1894 – 1954 – 2014

Este deschis, comunicativ, prietenos, are mai multa rabdare si este si cel mai echilibrat dintre toti Caii. Nu va accepta niciodata sa fie dominat. Isi va pune in ordine gandirea cel mai corect si va fi apt de o creatie intelectuala clara si organizata. Va fi o persoana voioasa, optimista, fericita si foarte activa in afacerile sociale. Cu mult umor si un bun orator, nu se va purta intr-un mod egoist si nu va incerca sa fie mereu in prim plan. Este putin sentimental, avansat si modern si de aceea va indeparta tot ceea ce este vechi si va promova cu consecventa noul. Orice fel de modificare, ideile noi si ultimele inventii ii vor pune stapanire pe imaginatie si nu se va lasa pana nu va testa si promova neconventionalul. Va dori sa cunoasca cat mai multe arii dar va munci foarte mult pentru a-si indeplini in primul rand responsabilitatile. Inteleptul, puternicul si voiosul Cal de Lemn va fi un muncitor neobosit, dar pentru binele lui ar trebui sa invete sa fie mai atent si mai istet in viata.

Personalitati: Ducele de Windsor, Nikita Hrusciov, Chris Evert, Patty Hearst

f. CALUL DE FOC

1486 – 1546 1606 – 1666 – 1726 – 1786 – 1846 – 1906 – 1966 – 2026

Un tip temperamental si schimbator, cu o capacitate de a gandi superba si o foarte mare atractie pentru ceilalti. Schimbarile pe care doreste sa le aduca le face prin putere de convingere si forta. Din tot ciclul el este persoana cea mai excitabila si pasionata. E posibil sa fie putin aiurit si datorita instabilitatii sale nu poate face ceva plictisitor. Va fi ager la minte, va avea farmec, perspicacitate dar multitudinea de idei stralucitoare pe care le degaja tot timpul il vor face foarte amabil, prietenos. Are o personalitate cu multe fete si are nevoie in viata sa de picanterii si varietati. Este greu, dar pe el l-ar face foarte fericit sa aibe o viata dubla sau tripla sau daca are mai multe meserii ca activitate. Adora calatoriile, sa stie dinainte actiuni si schimbari si o sa lucreze cel mai bine atunci cand este incarcat. Nu accepta prea des sa fie supravegheat de catre altii sau chiar de catre sefi. Tot timpul cauta senzatii. Poate sa intre intr-o relatie cu orice fel de oameni si apoi sa rupa legatura foarte repede. Poate sa rezolve orice afacere jenanta dar, in acelasi timp, e si certaret. Va fi un tip indemanatic si cu putere de concentrare dar nu si tenace.

Personalitati: Rembrandt, L. Brejnev, Roberto Rosselini, Regele Faisal, Otto Preminger, Agnes Moorehead

g. CALUL DE PAMANT

1498 – 1558 – 1618 – 1678 – 1738 – 1798 – 1858 – 1918 – 1978 – 2038

Un tip cu miscari lente, mai sigur si fericit. E posibil sa fie mai putin hotarat si mai logic. Inainte de a lua o decizie si a actiona vrea sa analizeze toate fetele acelei chestiuni. Va fi mai putin prapastios. Daca este nevoie, va invata sa isi faca propriul rost in viata. Nu se va opune autoritatilor. Are o foarte buna capacitate de a intui investitiile rentabile si este foarte bine acordat. In plus, are capacitatea de a indrepta afacerile proaste si poate indemna industriile ramase in urma. Este genul de persoana care pana nu vede rezultatul nu se bucura. Totusi, este foarte mofturos, legat de lucrurile marunte , lucru de care nu isi va da seama prea usor. Cateodata poate evita sa faca ceva si apoi, cu alta ocazie sa faca mai mult decat poate.

Personalitati: Th. Roosevelt, Kurt Waldheim, Pearl Bailey, Alexander Soljenitin, Helmut Schmidt, Leonard Bernstein, Billy Graham, Anwar el Sadat

h. ASCENDENTUL OREI DE NASTERE

23 – 01 (Sobolan) - un tip prietenos, sociabil si iubitor de petreceri. Va face rost si va manevra usor banii.
01 – 03 (Bou) – un tip constant, serios si cu o neliniste potolita. Poate sa isi aleaga un lucru pe care sa il urmareasca, dar nu se va indragosti asa de usor.
03 – 05 (Tigru) – o buna combinatie de talent si curaj. Daca va urma caile tainice ale Calului va fi in afara pericolelor.
05 – 07 (Iepure) – un tip cu afectiuni cumpatate. Vulgaritatea si bogatia vor fi reduse de alegerile deosebite ale Iepurelui.
07 – 09 (Dragon) – un tip furtunos care nu va poate ajuta intrerupand sau castigand cursa. Este prea multa putere pentru cineva fara experienta. Are pornirea de a reactiona dur.
09 – 11 (Sarpe) – un tip cu ceva intelepciune, care se va misca mai domol, dar mai sigur de reusita.
11 – 13 (Cal) – un tip care isi cunoaste afacerile, fara cusur. Poate fi foarte impulsiv si nervos dar se misca cu o gratie surprinzatoare. Este si foarte mofturos si increzut.
13 – 15 (Oaie) – mai putin furtunos, atragator, cu o fire miloasa. Ii place sa iubeasca si sa fie iubit.
15 – 17 (Maimuta) – rezistenta combinatie intre agilitate si istetime. Tip operativ si egoist, se va zbate mereu pentru el. Un vorbitor cursiv, nu veti avea prea multe argumente in fata lui.
17 – 19 (Cocos) – nu ii va fi niciodata teama de ceva. Un tip capabil si perceptiv la "sunete" foarte inalte.
19 – 21 (Caine) – un tip mai increzator si mai onest. Cu mintea ascutita, priceput si practic, poate fi usor nerabdator, agitat si binevoitor.
21 – 23 (Mistret) – un tip cu initiativa, foarte sincer si sociabil, e mai putin siret dar in acelasi timp este prea multumit de sine.

i. COMBINATIILE CALULUI

Cal + Sobolan – neintelegeri foarte mari si nefericire. Concurenta in afaceri, complexe de personalitate. Incompatibili.
Cal + Bou – unele obstacole in comunicare si interese afective secundare. Nu au legaturi foarte puternice. Relatie rece.
Cal + Tigru – relatie exceptionala in afaceri si dragoste. Fara certuri sau incurcaturi. Foarte compatibili.
Cal + Iepure – putine lucruri in comun si nu se pot lega prea bine unul de altul. Relatie relativ rece in dragoste si afaceri.
Cal + Dragon – respect din partea amandurora si intelegere, dar si unele certuri de dominare. Vor comunica si isi vor rezolva neintelegerile intr-un mod linistit. Legatura moderata.
Cal + Sarpe – au multe dificultati de intelegere. Nu prea sunt sanse sa aibe ceva in comun. Relatii reci si respectoase.
Cal + Cal – multe in comun. Relatie de succes si de mari realizari. Legaturi rezistente, bune si indelungate.
Cal + Oaie – puternice potriviri si atractie reciproca in dragoste si afaceri. Legatura compatibila si plina de reusite.
Cal + Maimuta – vor colabora in vederea atingerii scopurilor comune. Nu vor avea o legatura prea stransa si nici intelegere totala unul pentru altul.
Cal + Cocos – certuri in dezvoltarea personalitatii si obstacole in comunicare. Vor putea sa isi rezolve neintelegerile. Relatii amicale dar reci.
Cal + Caine – legatura cu multa fericire si succes. Reusita si bunastare in dragoste si afaceri. Intelegere si atragere puternica unul pentru altul.
Cal + Mistret – unele campuri de interes comun. Legatura modesta. Nu va exista o atractie speciala sau puternice certuri de dominare.

RELATII MATRIMONIALE

El Cal, ea Sobolan – nu se merita. Risipiti bani, efort, timp pentru nimic.
El Cal, ea Bou – nu va poate urmari si prin urmare nici sa va inteleaga. O incurcarti foarte mult. Nu va va aduce fericrea visata o partenera obosita si nervoasa mereu.
El Cal, ea Tigru – perechea perfecta, fericita si luminoasa. Daca ea face primul pas, sa nu va speriati, nu ii place timiditatea dumneavoastra. Nu irositi asul din maneca.
El Cal, ea Iepure – cateodata puteti fi buni prieteni. Nu este sigur sensul fericirii intr-o astfel de casnicie. Ar fi bine sa va ganditi bine, deoarece bateti pasul pe loc.
El Cal, ea Dragon – o relatie colorata, activa si putin eficienta in casnicie. Doua persoane inteligente, rezistente dar foarte aiuriti. Daca veti gasi vreun scop comun, cadeti intai de acord asupra lui.
El Cal, ea Sarpe – daca reusiti sa o faceti sa fie la fel de egoista ca dumneavoastra, parca ar fi bine. Daca nu, atunci va schimbati dumneavoastra. Daca nu, mai bine nu incercati.
El Cal, ea Cal – omul de care aveti nevoie, din toate punctele de vedere. E posibil sa nu reusiti sa faceti un camin impreuna, si asta pentru ca nu aveti timp.
El Cal, ea Oaie – perechea ideala. Daca aveti inca indoieli, va spune ea DA si pentru dumneavoastra.
El Cal, ea Maimuta – cea mai nerabdatoare pereche. Daca alungati orgoliul dominarii toate sunt langa dumneavoastra: fericire, bunastare, armonie. Doi oameni puternici prin inteligenta. Folositi-o!
El Cal, ea Cocos – se poate, puteti sa ziceti DA fara nici o grija. Dar veti avea de "tras".
El Cal, ea caine – colaborare, intelegere pe toate planurile. Nu veti avea regrete niciodata.
El Cal, ea Mistret – o legatura conditionata. Ii criticati prea tare slabiciunile. Daca veti sti sa o ajutati si sa o intelegeti, ea va va rasplati dublu si mult.